Skip to main content

De ce vinurile 1000 de Chipuri?

Într-o lume a vinului plină de chateau-uri, domenii și alte nume celebre noi suntem niște chipuri, pentru unii anonime, pentru cei care ne cunosc probabil niște inconștienți, care nu vor să producă milioane de sticle ci fericire pe chipul câtorva oameni.

Tradiție?

Despre tradiție in domeniul vinului se vorbește mult pe plaiurile românești, din păcate există puțină. Însă tradiția se poate naște oricând, istoria se face acum și vine din muncă, din pasiune, din inovație, iar rezultatul nu este reprezentat de milioane de sticle ci de un vin diferit care să stârnească mirare, uimire sau măcar o înjurătură.

De ce România și, mai ales, cum și cât?

Ce suntem noi dacă vom încerca să producem vinuri asemănătoare celor din Bordeaux, Burgundia sau Toscana? Niște copii și acelea probabil nereușite. Și chiar dacă ar fi reușite, ce valoare are o copie?
Trebuie să terminăm cu paralela 45 aceeași cu Bordeaux sau Toscana, noi avem alt climat, alt pământ, alți oameni și putem face vinuri deosebite, mai bune sau mai proaste...aici timpul și criticii vor judeca.
Să nu uităm că vinul este o plăcere iar analiza lui este plină de subiectivitate.

Descriere vinuri și asocieri

Nu vă oferim informații de genul “vin cu o ținută remarcabilă, cu personalitate, sau asocieri gastronomice complexe”. Noi credem că se asociază în general cu prietenii, dar poate fi degustat și singur.

Vezi vinurile noastre

La comenzile de peste 450 RON, transportul este GRATUIT!

X